SETSAIL - Circumterra solitar: Jurnal de bord

5 vorbe și 5 volte cu skipper-ul Marius Pikasea

Am ajuns în Insula Guadalcanal, în Honiara, capitala statului Solomon Islands, după o noapte de veghe. Am navigat printr-un loc îngust între insule și toată noaptea am dormit iepurește. De parcă asta nu era suficient, când așteptam să se facă lumină să intru în port pentru ancorare, ca din senin s-a stârnit un vânt de 25-30kt.

Am reușit totuși să intru în port unde erau doar 3 bărci cu care de altfel m-am întâlnit și pe drum. O barcă de 20 m din lemn, o barcă de 12 m din aluminiu și una de 12 m din fibră. Am căutat un loc de ancorare. Se vedeau 3 balize dar m-am gândit că nu oferă siguranță dacă nu știu cum sunt ancorate sub apă. Până la urmă, proprietarul bărcii din lemn, un olandez de aproximativ 40 ani, m-a invitat să mă leg bord în bord. Asta a fost că o mană cerească pentru mine deoarece ancorarea nu era posibilă din cauza adâncimii prea mari (aproximativ 15-20 m) și în plus olandezul mi-a oferit și cafea. Aproape perfect: invitație la cafea și socializare după 28 de zile de singurătate. Și, cu o cană de cafea în mâna și poftă nesfârșita de vorbă, în scurt timp am aflat că echipajul lui "Silverland" era format din trei olandezi și că barca urma să fie scoasă pe doc pentru remedieri și întreținere într-o insula apropiată. Așa de fericit am fost de o asemenea primire că i-am făcut cadou skipper-ului dinghi-ul meu defect (avea o parte a fundului dezlipit). Asta pentru că olandezul avea nevoie de o supapă pentru dinghi-ul său și m-am gândit să-l ajut.

Toate bune și frumoase numai că pe ocean nu e ca pe mare și cu toate că nu sunt valuri, de două ori pe zi vine o hulă puternică. Și uite că mă trezesc cu Aiaxul bandat vreo 20-30 de grade. Am fost nevoit să plec de lângă barca olandezului și să-mi încerc norocul la baliză, unde hula se simțea destul de puțin. Asta a fost duminică așa că a trebuit să aștept la ancora până luni să-mi fac intrarea.

Luni check-in: imigration 100 usd, biodiversitate 5 usd, vamă 120 usd - cel mai scump popas din Pacific. În schimb, prețurile la alimente sunt la jumătate. Asta a fost o surpriză plăcută. A doua surpriză...neplăcută: țânțarii. Trei nopți am vânat câte timp de 4 ore niște țânțari invizibili care m-au făcut praf cu toate că la barcă instalasem plasă împotriva țânțarilor. Nu am pățit așa ceva în viața mea așa că m-am hotărât să-mi caut un polog (baldachin) pe care l-am găsit la prima dugheană care mi-a ieșit în drum. Se pare că asta e și metodă locală de combatere a țânțarilor. Astfel am reușit să mă odihnesc după trei nopți de vânătoare 😊. Ce mă înțepase pe mine erau "flyers sand", niște insecte perfide care trăiesc în nisipul de la malul marii cu apă sărată.

În următoarea zi am început să-mi fac aprovizionarea de la cele peste 1000 de buticuri chinezești amplasate unul lângă altul, toate având același fel de marfă, adică orez, orez, orez și încă ceva dar am uitat ce. Puhoi de lume pe stradă. În piață centrală de asemenea: aglomerație mare, cei mai mulți erau vânzătorii de alune, 0.5 usd 15 alune, pepeni 1,2,3 usd pepenele de diferite mărimi (am luat unul de 1,5kg - prost, necopt, nu merita să dai nici doi bani pe el d-apoi un dolar 😅), cartofi, banane, roșii cât nuca, ardei grași cât pruna, banane, salată, ananas și mult pește.

China town: prăvălii la parter, la etaj locuințe, mărfuri chinezești. A, și uite că mi-am adus aminte ce mai găseai la chinezi pe lângă orez: telefoane. Am luat și eu două (ca tot românul când crede ca-i super oferta) cu gândul să am de rezervă pentru Navionics dar, ce să vezi: aceste telefoane nu acceptă Navionics?!?!?!?! După câteva zile de încercări nereușite, le-am dus înapoi și, spre surprinderea mea am recuperat și banii (75 usd). De fericire am sarbatorit cu supă și chirosti la un restaurant chinezesc (nu era politicos să aleg alt specific). Tot la fel de politicos am plătit 7 usd.

Ce mai poți să mănânci în Honiara? Street food: porții mari dar găsești doar 3 feluri de mâncare: fish&chips, tocăniță de văcuță și tocăniță de pui cu garnitură orez sau cartofi prăjiți. După o săptămână de mâncat pe stradă nu mai ai ce să comanzi nou așa că începi să cauți restaurantele chinezești unde au cam același lucru singura diferența este că stai pe scaun și la masă. Ce repede se obișnuiește omul cu binele și începe să aibă pretenții deși cu o săptămână în urmă mânca din conservă și abia reușea să ajungă cu mancara la gură din cauza valurilor. 🤣

Pe apă, altă poveste. Am fost nevoit să schimb locul de la baliza pentru că eram în drumul unor pescadoare din Taiwan care urmau să vină la un pontonul din apropierea mea. La început am crezut că e vorba de două pescadoare așa că m-am dat la o parte că să-i las să acosteze și după am revenit la baliza. Dar nu a trecut mult și m-am trezit cu o barcă plină de angajați ai autorității portuare care m-au zis să mă mut din acel loc pentru că urmau să mai vină alte 10 pescadoare. Chiar daca nu m-am speriat de autoritati, argumetul lor m-a convins imediat: cei care manevrau pescadoarele nu erau deloc pricepuți. Așa am plecat la altă baliza într-o zonă sigură dar mai puțin protejată, unde am avut din plin valuri și hulă.

Și când am zis că m-am mutat într-o zona neprotejata, chiar am avut dreptate. Pe lângă valuri și hula, bărcii au început să-i dea târcoale și hoții: în scut timp mi-au dispărut 3 baloane de acostare. Mă avertizase un coleg navigator că i-au dispărut tricouri puse la uscat, dar nu credeam că și baloanele puse pentru dinghi sunt atrăgătoare. 😤

Locul în care stăteam era în față Cruez Point Yacht Club, o clădire frumoasă făcută în stil tradițional, unde făceam dus (numai cu apă rece) și din când în când mai serveam câte o bere rece. În zonă nu erau bărci mari cu vele, doar optimiști, lasere și bărci cu motor.

O altă problemă (da, și navigatorii solitari au probleme, nu e totul lapte și miere cum probabil ar putea crede cei rămăși acasă cu soțiile 😊) a fost cea cu venitul la mal. De ce? Păi nu v-am spus că i-am dăruit olandezului dinghi-ul meu defect (singurul meu dinghi, de altfel) așa că de fiecare dată când voiam să ajung la mal trebuia să fac semne disperate că să mă vadă cei ce aveau dinghi sau cei care erau în trecere prin zonă. Oricum, în ultima zi, înainte de plecare, am venit la mal prin metodă "albaneză": înot cu pungă de haine agățată la brâu cu o saulă.

La scurt timp mi-am făcut ieșirea dar am constatat o mare dezordine în barcă (no problem, pot să fac curat 💪) și în același timp o putenică stare de oboseală (big problem, nu prea mă îndemnam 😏), așa că am mai stat câteva zile incognito până am reușit să scot barca la lumină. Imediat ce s-a luminat barcă am vrut să pornesc motorul (o barcă atât de sclipitoare o să fie văzută și de autorități și eu trebuia să fiu de mult plecat) dar am văzut că motorul stătea într-o poziție nefirească. M-am uitat mai atent și am constatat că menghinele erau desfăcute până la capăt: tentativă de furt!!!!! Noroc că eu asigurasem prinderea motorului și cu două șuruburi pe care nu au avut cu ce să le desfacă. 😱😱😱 Dar mi-am dat seama că hoții puteau să fie un pic mai deștepți și să-mi ia motorul cu tot cu suport.:))))))))) Au ratată ocazia. La următoarea escală voi asigura și suportul motorului.

Cam asta este cu Insulele Solomon. Eu am venit aici la inspirație: am văzut delegația oficială din aceste insule participând la Pacific Games și am citit în Biblie despre regele Solomon. M-am gândit că o să fie interesant și chair a fost, nu pot să mă plâng, dar nici nu pot să recomand locul decât celor amatori de aventuri la limita.

SORIN

PACIFIC 2019

Circumterra solitar: Jurnal de bord - Sorin Drugan