TRAVERSADA ATLANTIC [continuare]

Partea a doua a jurnalului de bord al traversarii Atlanticului pe un velier Beneteau Oceanis 38 in 21 zile. 

articol de Ovidiu Drugan


JURNAL DE BORD 3/5: continuare
[11 decembrie 2017]
 
[...]
 
Am vazut delifini, odată si o turmă de 100. Ne-a plăcut in special de unul mai prostuț care sărea pe o parte si in lateral, invariabil luând "burtă" la aterizare. După a patra săritură s-a lasat păgubaș...credem că-l ustura pielea.
 
Urmăresc cu interes să vad si balene, jetul lor vertical fiind o tema recurentă a romanelor de aventuri marinărești. M-am multumit deocamdată cu câteva orci micuțe.
Iar dupa ce am coborât sub paralela 20° au apărut și peștii zburători. Mi-aduc aminte ca cineva mi-a reproșat că imi bat joc de el susținând ca așa ceva exista! Cum sa zboare peștii? Păi, ii explic eu, au inotatoarele mai late si se apara de pradatori sarind din apă și planand pe distante maricele. Hai băi, că mă minți, a venit răspunsul. Iar acum văd, nu numai că planează, dar dau din aripi efectiv, foarte rapid, si își pot si schimba directia in aer. Sunt un spectacol extraordinar. Aștept sa vad, tot din povestiri, cum isi ia zborul un stol (mă rog, banc) întreg de pești zburatori, ferindu-se de vreun rapitor. Și nu, n-am văzut până acum nici un rechin...
 
Am prins si pești. Cătă de fapt. El este pescarul pasionat de pe barcă. In general le dam drumul, dar am oprit un ton de 10kg si un peste galben-verzui de 5kg. I-am tranformat in sushi, fripturi, chevice si pateu de casă de ton. Cum pateu de casă de tot? Se iau bucatile de care ce nu s-au pus la sushi, chevice sau steak-uri, se prejesc cu ulei de masline, ceapa calita, usturoi tăiat rondele subtiri. Se asezoneaza cu sare, piper si un varf de cuțit de boia afumată. Se pun intr-un bol cu un cub generos de unt si se mixeaza cu mixerul vertical. La final se adauga o lingura de capere murate. Se serveste pe pâine cu ceapă verde tăiată mărunt deasupra. Sau castraveti murati. Ce preferați.
 
Vă spun un secret: capitanul Liviu s-a declarat fan pateu de ton proaspăt de casă. Alex a mâncat majoritatea sushi-ului, eu si Cata am consumat integral chevice-ul iar toata lumea, chiar daca nu erau toți amatori de peste, au apreciat friptura "fără oase și fără gust de pește".
 
Asadar, nu ai timp sa te plictisești. Fiecare milă parcursă e un motiv de bucurie. Fiecare semn de uzura e un motiv de ingrijorare. Toți suntem preocupați să ajungem la destinație fără să avem vreo defecțiune care sa impacteze grav viteza de deplasare sau conditiile de viață de la bord.
 
La plecare majoritatea sfaturilor au fost cu privire la conviețuirea echipajului pe perioada asa lungă si nu sfaturi de navigație sau manevra a navei.
 
Iti dai sema dupa o treime din durata estimata a expeditie ca au avut dreptate si ca esti norocos sa ai colegi de echipaj atat de compatibili. Iti imaginezi o problema, o altercatie, sau o frondă la bord, si iti dai seama ce energie negativa s-ar acumula, ce stress suplimentar altfel inexistent, si ce efect ar avea asupra fiecaruia pe termen lung.
 
Au trecut 10 zile pe ocean si moralul tuturor este foarte ridicat (in ciuda defecțiunii auto-pilotului) și zîmbetele sunt omniprezente.
 
Ai incredere deplina in colegii tai de echipaj si o mare satisfacție cand stii ca barca se deplasează zi si noapte către destinație condusă de mâini sigure. Azi am trecut de longitudinea 30°. Mai avem 30° până la destinație. Sperăm să însemne aproximativ 2 săptămâni până vom striga: "Pămâââânt!"
 
Bun cart înainte tuturor!
 
 
JURNAL DE BORD 4/5:
[1 decembrie 2017]
 

1 decembrie, steaguri tricolore fluturând la intrarea instituțiilor de stat, autobuze sau pe bulevardele centrale. Vremea te ține zgribulit, uneori te ferești de o ploaie mocănească, sau iti ridici gulerul si iti cobori capul intre umeri să nu-ti intre pe sub glugă cei câțiva fulgi rătăciți.

Tricolorul flutură și la noi, încă de la plecare. Dar noi ne ascundem de soare. De un soare tropical ce ne face sa uităm de iarnă, de zăpadă, de frig. Care te poate topi in câteva minute sau te poate transforma in câteva zile intr-un caraibian autentic. E atât de ușor să considerăm că e mijloc de iulie, cu vreme de plajă și baie in ocean.

Și iată că o dată anume ne aduce aminte că e totuși decembrie. Întâia zi de decembrie mai exact.

Tricolorul flutură pe Cassiopea. Arată că suntem pe teren românesc. O insuliță de câțiva metri pătrați, o bucățică desprinsă din România plutind mii de mile peste ocean...la mii de kilometri de malurile românești. Suntem mai departe decât Parisul, decât Londra. Ne îndreptăm spre noul continent, dar suntem tot România. Odată lăsată înapoia traversului Vama Veche nava cu pavilon românesc a devenit insulă românească, teritoriul românesc deplin.

Populația insulei: 6 persoane - Liviu, Alex, Andreea, Blondu, Cătălin, Ovidiu. Toți cetățeni români. Comandant, ofițer de stare civila, notar, reprezentant al instituțiilor statului român: căpitanul Liviu Chiric.

Legea aplicabilă, cât timp ne deplasăm in ape internaționale: legea română. Sărbătorile naționale: cele prevazute de legea română. Ziua națională celebrată la bord: 1 decembrie. Adică mâine.

Ne-am pregatit. Vom inlocui ceremonios drapelul românesc bătut de vânt si ars de soare, cu unul nou nouț. Deja in difuzoare playlistul este format doar din melodii românești. Vom găti mâine varză călită. Nu cu ciolan, ci cu chorizo. Să fim scuzați pentru această improvizație, dar rețeta tradițională va fi altfel respectată cu strictețe.

Și mâine de dimineață ne vom aduna cu toții pe punte și ne vom spune: "La mulți ani, române! La mulți ani, România!"

Aș vrea să vă spun ca ne vom gândi cu ocazia zilei de 1 decembrie la voi și la România, dar aș greși.
Pentru că noi ne gândim la voi și la România tot timpul.

Bun cart înainte tuturor și un călduros la mulți ani vouă, românilor!

 

 

JURNAL DE BORD 5/5:
[4 decembrie 2017]
 
Tradewinds - expresul de Santa Lucia 
 
Vom atinge astăzi cifra de 999 mile până la destinație. Tatăl meu care a plecat ieri din Gibraltar mai are 5000... Noi suntem 6 pe un yacht modern si nou. El este singur pe un yacht cu un an mai bătrân ca mine... Barca noastră a fost dotată de Liviu cu un generator acvatic ce încarcă bateria prin viteza barcii propulsata de vânt. Fără el am fi ajuns "black ship", adică navă fără nici un strop de curent in baterii. In orice baterie. Asta după ce ne-am fi consumat toată motorina din rezervor încercând să păstrăm voltajul ridicat. Iar noi am estimat aproximativ 21 zile de mers. Tata are 50+ de petrecut pe mare. Și nu are hidro-generator.
 
Noi stăm câte 4 ore de cart, pe rând, după care ne prăbușim intr-un somn de refacere de cateva ore. El este de cart 24 din 24. Nimeni sa-l înlocuiască, nimeni sa-i acorde cateva ore legate de somn. Si-a propus sa-si puna telefonul sa sune la fiecare 50 min, asfel indiferent cat de obosit ar fi, sa-si arunce ochii de jur-imprejur la fiecare oră. Abia acum, cand traversez Atlanticul imi dau seama cat de solicitantă este o asfel de expediție cu echipaj...darămite solitar. E greu sa-i percepi proporțiile întreprinderii si dimensiunea curajului său de pe uscat, am înțeles abia de pe ocean.
 
La început spuneam ca traversada Atlanticului este un lucru de făcut si impreuna cu familia. Dar sunt suficiente 24 ore de vant foarte puternic si valuri foarte mari ca sa te razgandesti. Te lupți cu răul de mare si dupa 12 ore te intrebi daca totul se va mai sfârși vreodată. Asta dupa ce ai fost avertizat cu doua zile inainte: "-Vedeti ca vine un ciclon catre voi, veti avea vant din fata 25-30 noduri, odihniti-va si pregatiti-va pentru el." N-ai cum sa te pregătești complet. Nava este aruncata in toate partile, velele tertarolate la maxim gem in scote, sarturile din vant suiera, iar catargul trepideaza pana in structura de rezistenta la prăbușirea de pe fiecare val mai înalt.
Gândul tău in fiecare secunda, la fiecare val este: oare rezista structura, oare a fost făcută pentru asta? Si desi stii ca da, intrebarea apare la urmatoare secunda si la urmatorul val.
 
Peste toate acestea imi inchipuiam soția si fetita suferind de rau de mare, lungite in pat, intr-o cabina închisă. Iar cand mi-am imaginat-o pe Eva ridicând capusorul chinuit spre mine: "-Tati, nu mai vreau. Vreau acasă. Vreau acasă acum..." Si mi se rupea inima in mine, noi fiind in mijlocul oceanului...la mai mult de 10 zile de orice destinație! I-am zis lui Cătălin: -Dacă mă auzi că vreau in viitor sa traversez Atlanticul cu familia și prietenii să-ti iei avânt maxim și să-mi dai un pumn direct in nas! Și Cătălin e fost rugbist...
 
Pentru că, oricât de incredibil ar părea, uiți. După ce trece furtuna, oricât ar dura, ți se sterg din minte complet toate senzațiile de rău. Sunt suficiente câteva ore de vreme buna, de relativ calm, un somn odihnitor sau o masă mâncata fără noduri...si totul pare luminos. Soarele incepe din nou sa strălucească pentru tine. Vântul in loc sa te lovească, incepe din nou sa te mângâie...
 
Așa am simțit noi atunci cand am intrat in zona de tradewinds. Situată aproximativ la coordonatele 20-30, adică latitudine 20°00`00``N și longitudine 30°00`00``W se manifestă prin vânt constant de la est la vest cu viteze de 10-20 kn. Științific este cea mai mare forță motrice de pe planeta Pământ. Noi i-am spus "Expresul de Santa-Lucia". Toată strategia noastră de la plecarea din Las Palmas a fost să coborâm cât mai repede sub latitudinea de 20°N. Am prins 2 furtuni si 3 zile de calm plat pana acolo. O săptămână alocată pentru 750 mile până la tradewinds.Odata ajunsi acolo avem 2 săptămâni pentru 2150 mile pentru navigația pe tradewinds pana in Santa Lucia.
 
Dar mai jos de paralela 20 totul s-a schimbat.
Tradewinds sunt tot ce am sperat. Confirmă toate poveștile. Implinesc toate așteptările. Suntem de 7 zile cu vânt numai din pupa. Purtător. Nu s-a clintit nici un milimetru. Pardon, grad. Câteodată cu viteză mai slabă...8-10 kn...altădată cu viteza destul de mare 18-20 kn...dar de cele mai multe ori cu intensitatea perfecta 10-15 kn.
 
Ajustam velele o dată la 24 ore. Tot o dată la 24 ore le coborâm să verificăm fungile și școtele de orice urme de uzură.
Barca se clatină ridicându-se si coborând pe valuri, dar din fericire nu pe frecvența răului nostru de mare. Putem găti in cabina, putem sa citim sau sa ne uităm la seriale. Tradewinds-urile se dovedesc blânde cu noi.
 
Iar barca înghite milă dupa milă.
Sărbătorim fiecare suta de mile parcursa. Uraaa...avem 1999 mile to go...deci mai putin de 2000 mile. Uraaaa 1899. Hip-hip ura 1450 mile, suntem la jumatatea expeditiei! Hip-hip-hip ura 1249 mile, am trecut de jumatatea oceanului (daca masori de la coasta africana la Santa Lucia ai 2500 mile).
 
Iar azi așteptăm cifra 999 pe ecran!
Puneți voi câte hip doriți inainte de un mare 'URA!"
 
Bun cart înainte tuturor!
 
 
PĂMÂÂÂÂÂÂÂÂNT:
[10 decembrie 2017]
 
A circulat la un moment dat o glumă cu o compunere de două pagini "Calul a intrat în pădure și tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm, [...] tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm până a ieșit din pădure." Dacă ar fi trebuit să aibă 4 pagini compunerea? Nici o problemă. Mai mult 'tâgâdâm'.
 
Așa și eu cu episodul 6. Ce-ar mai fi fost de povestit până la final? Aceleași lucruri. Mai mult din episodul 5 "Tradewinds"! Dar iată că a apărut un element inedit...teluric. Pentru mine au fost memorabile momentele din filmele cu navigatori în care marinarul din cuibul de cioară striga cât îl țineau puterile: "Pămâââânt! Pămâââânt!" spre marea bucurie a echipajului.
 
Mărturisesc că am avut impresia că am trișat un pic cu echipamentele de la bord. Pe vremuri, navigația se baza pe calculele și măsurătorile căpitanului ce rezultau intr-o poziție aproximativă, de cele mai multe ori necomunicată echipajului. Ținuți în relativă beznă, cu o senzație continuă de rătăcire în deșertul acvatic, strigătul "Pămâââânt! Pămâââânt!" venea pe neașteptate, ca o minune, un dar divin.
 
În cazul nostru, gps-ul ne inștiința în permanență unde suntem și, mai important, câte mile mai avem până la destinație. Iată deci că in ziua 22 vedeam ca mai avem 69 mile pana la destinatie si pământul urma sa se arate foarte curând. N-am avut răbdare. M-am trezit la ora 5.00, cu mai mult de o ora să răsară soarele și am ieșit pe punte. 55 de mile marine. Cartul meu incepea abia peste trei ore dar nu imi păsa. Ochii mei erau indreptati spre orizont. 49 mile, ora 6:12. Am primit cadou cel mai frumos răsărit din expeditie. 45 mile. Soarele se ridicase de un stânjen pe cer și începea să limpezească zările. 41 mile. Oare e un nor la orizont? Un val rătăcit? O iluzie a unei dorințe prea mari de a vedea ceva de prea devreme? Nu! Era real! Un pisc muntos...Grand Piton, relieful emblemă al insulei Santa Lucia! "Pămâââânt! Pămâââânt!" Și o fotografie prin lentila binoclului nostru să imortalizeze momentul!
 
 
Strigătul s-a propagat si electronic! Pe rând, soția mea, sora, tata, Valentin au primit mesajul. La fel si familiile/prietenii colegilor de echipaj. Chiar și acolo substantivul ce forma singur o propoziție și o întreagă poveste primea mai mulți de 'â'!
 
 
Gata! Ajunsesem. Sau eram foarte, foarte aproape. Câteva mile. Lungi, foarte lungi. Cât niște sute de la mijlocul perioadei. Apoi linia de finish, demarcată de o baliză atât de obișnuită nouă, participanți la atâtea regatte. Cel mai lung traseu la regatele noastre din ultimii ani a fost de 60 mile marine - 24 ore. Aici traseul a fost de 2900 mile marine, 510 ore. Baliza era aceeași. Nava aceeași. Echipajul același. Sentimentul? Neprețuit!
 
 
The End.
 
 
Oare? Pentru noi aventura continuă. Totul aici ne entuziasmează. Temperatura. Rodney Marina. Decorațiunile de crăciun pe palmieri. Supraveghetoarele de supermarket cu căciuliță de crăciuniță pe care le vezi cand dai buzna înăuntru să respiri un pic de aer condiționat că altfel ai fi leșinat pe stradă insolat înăbușit. Engleza lor jamaicana. Romul local. Punchul cu rom de fapt. De fapt un cocktail cu rom local, fructul pasiunii, mango și piure de căpșuni, totul înghețat la nivel de sorbet. Apa oceanului cu temperatura perfectă de baie. Semnele/denumirile cu 'West Indies' sintagma ce-mi place la nebunie in acest context. Oamenii rasta, absolut comuni. Mirosul omniprezent de...mentă (??). Muzica reggae.
 
Când ajungi aici iti dai seama ca Bob Marley nu a fost un accident. A fost un vârf mondial al unei culturi ce până la urmă era condamnată să dea un asemenea artist lumii. Totul aici are aroma de reggae. Pana și muzica din mașinile cu gemuri fumurii cu roti ridicate sau low-riders, cu șoferi cu ochelari de soare si cotul scos pe geam e tot reggae...dată tare si cred că puțin manelizată. Popul si rap-ul sunt considerate muzică exotică. Iar rockul/punkul/heavy metalul nu se ascultă deloc aici. No offence pentru fanii genului, dar mediul nu e compatibil cu astfel de piese. "Why the anger man? Bless." :)))
 
 
Nu știu cum te simți când ajungi pe insula Santa Lucia în vacanță cu avionul. Dar știu cum te simți când ai traversat un ocean cu un velier sa ajungi aici. Când ai ajuns in Indiile de Vest purtat de vânt ca odinioară. Când ai strigat "Pămâââânt! Pămâââânt!" după
aproape o lună de numai apă. Te simți în vârful propriului tău Everest de sailor/skipper și tragi cu nesaț aer în piept. Aer cu aromă de mirodenii coloniale și reggae...
 
Nu vă mai urez bun cart înainte. E momentul să aruncăm ancora.
 
Dar vă mulțumesc pentru carturile făcute alături de noi. Am descoperit, odată reconectat la internet, că ați fost mai mulți decât mi-am imaginat.
 
Chapeau!
 
 
Citeste prima parte a jurnalului aicihttps://www.setsail.ro/onboard/traversada-atlantic-arc-2017-24